
După cum a zis în articolul despre perioada până în 7 ani, am început să fumez la 7 ani. Bineînțeles că anturajul, băiețașii de cartier, tatăl meu, cu toții au fost un factor care m-au pornit pe acest drum, însă cel puțin până la 13 ani, fumatul a fost ceva fără o prea mare constanță, nu trăgeam în piept fumul și ne prosteam și noi să părem mai adulți.
Eu eram fan Tom și Jerry, iată genul de mesaj transmis:
Când îi aud pe cei care zic că fumează de plăcere (lol) …. doar eu știu ce chinuri am îndurat ca să ajung să fumez.
Efectul presiunii turmei, al conformismului social este imens, oamenii făcând lucruri absolut absurde în numele acestei conformări față de anturaj, iar copii sunt victime aproape sigure, deoarece nu au discernământ, simț critic. Iată un exemplu de conformitate absurdă:
Uneori ascundeam țigările, că dacă mă vedeau băieții de la bloc rămâneam rapid fără ele. „Sudau” băieții ca sugativele țigările.
Bineînțeles că în forul meu lăuntric știam sau credeam că mă pot lăsa oricând și cu toate astea, acest obicei nociv s-a instalat insidios ca un șarpe, în sistemul meu și gradat a devenit parte din viața mea, ceea ce acum mi se pare incredibil, ceva complet străin.
Mă uit în urmă cu surprindere și mi-e greu să cred că „eu” am putut fuma în halul acela. Fumam ca turcul, uneori și un pachet de țigări/zi, iar la petreceri, baierame ajungeam și la două. „Sudam” țigară după țigară.
Tot atunci cred, în primii ani de fumat adevărat, îmi făcusem obiceiul să fac rotocoale de fum. Rotocoale pe care mai târziu, îmi amintesc le suflam pe gâtul sticlelor de Coca Cola, făcând „coliere” de fum în jurul sticlelor. Băutul Colei alături de o țigară „bună” a devenit obiceiul meu nesănătos pe parcursul liceului, un obicei care cred că a avut repercursiuni energetice, emoționale și fizice destul de majore aș zice asupra acestui corp, multă vreme după ce m-am lăsat.
Însă despre asta și despre cum m-am lăsat, alte idei pe care le am despre acest obicei, voi povesti la capitolul liceu. E o întreagă poveste pe care nu am s-o lungesc acum.