JURNAL DE BORD – GRECIA, THASOS – drumul Brașov – Golden Beach (Thasos) și primele impresii

ZIUA I – 2-3 Iunie 2018 
– drumul Brașov – Golden Beach (Thasos) și primele impresii
CONTINUARE după articolul 1 – Introducere …Și se făcu ziua plecării (2.06). Am ales să călătorim noaptea, plecând din Brașov pe la 16, urmând să ținem apoi drumul spre Thasos pe la 21 – 22, după aprovizionare, pe răcoare, din București.

Am călătorit până la București cu mașina lui I și apoi spre Grecia cu mașina sorei lui I, la fel de micuță, un Ford de oraș, nu mai știu ce model era, cred că Focus C Max. Pentru un astfel de drum ar fi fost bună mașina noastră (Renault Laguna 2 Hatchback) însă, am avut multe probleme cu ea și consumă și foarte mult (8-10% motorină) așa că am decis să ne limităm bagajele cât se poate și să mergem cu o mașină care consumă mai puțin.
Au încăput toate destul de înghesuit. Nu știam ce vom găsi acolo așa că am luat o rezervă de hrană și apă (de izvor de Brașov) pentru 3-4 zile. Dacă ar fi fost după mine aș fi luat apă și mâncare pentru o săptămână (și bine ne-ar fi fost), dar spațiul limitat nu ne-a permis.
Acum vă pot spune că e bine să vă luați cât mai multe din România (dacă stați mai slăbuț cu banii), căci acolo prețurile sunt destul de mari la toate cele. Roșiile cel puțin 2 euro/kg, brânzeturi cam 1 euro/100g la ofertă, pâinea 1 euro/500g, merele 1,5 euro, portocalele 1,5 euro, măsline cam 1 euro/100g, banane 2 euro/kg, apa plată cam 1 euro/sticla de 2 l. Deci prețurile sunt duble sau triple față de România.

Iar o masă la restaurant, mai sărăcuță așa, fără un 10-15 euro/persoană nu prea găsești.
De asemenea benzina (motorina), la bulgari e un pic mai ieftină ca la noi și la greci (la greci e mai scumpă decât la noi), de aceea e bine să vă faceți plinul la ieșirea din Bulgaria când mergeți către Grecia, dar și când vă întoarceți în România.

Am ales Thasos deoarece e o destinație deosebit de frumoasă și e cea mai apropiată de România. În plus tocmai se finalizase drumul prin vama Makaza, existând acum un grad sporit de confort prin zonă, scutindu-se serpentinele de pe vechiul drum, care am înțeles că era prin Xanthi.

Am ieșit din România pe la Giurgiu, nu mai știu cât e taxa de pod. Am trecut repede fără incidente.
Zic fără incidente deoarece nu se compară atmosfera detensionată din 2018 cu cea din 2004 … două lumi diferite (poate voi aminti cândva de prima trecere a frontierei la bulgari, în 2004, când am avut mari emoții, deoarece turcaleții din autocare ne-au dat să ținem 10 000 de dolari fiecare, deoarece exista o limită de bani pe care ei puteau s-o scoată din țară, iar noi am făcut pe cărăușii, pe traficanții – cu altă ocazie).
În Bulgaria trebuie să plătești vigneta care nu mai știu sigur cât era (18 Euro cred), dar parcă am luat-o pentru 30 zile am impresia (nu mai știu). Apoi ajută mult și Waze-ul deoarece te anunță pe unde sunt radare și poliție.
E bine să aveți triplor mai puternic pentru priza auto, mai ales dacă aveți și cutie frigorifică, că se încinge tare. Până la urmă am folosit mai degrabă bateriile externe de reîncărcare a telefonului, căci altfel nu ține vrăjeala. Să ții telefonul deschis tot timpul cu GPS -ul activ și rețeaua de net și poate și Bluetooth-ul pentru muzică, cum aveam noi, în 2-3 ore e gata bateria unui smartphone.
Am ales traseul Giurgiu – Ruse – Veliko Tarnovo, Voneshta Voda, iar apoi trebuia să trecem prin Gurkovo și să facem dreapta spre Nikolaevo, însă ambele GPS-uri ne-au băgat prin „boscheți” pe un drum forestier secundar și desfundat, care era cu 1 km mai scurt decât cel prin Gurkovo și ne-a scos direct în Nikolaevo (vezi în poza de mai jos cu roșu, traseul secundar).

Bunul simț ne spunea că nu e ok, că părea un drum secundar, că am ieșit din drumul principal, dar nah, am zis că nu se poate ca ambele GPS-uri să ne zică același lucru. Dar ne-au zis.

Uneori GPS-urile ofereau variante diferite, dar de data asta au fost la unison … Bine că nu stăteau tâlharii prin zonă, să profite de această prostie a GPS-ului, că eram păpați. Efectiv, acolo în pădure eram ai nimănui. Și auzisem povești că sunt unii care aruncă cuie pe drum și tâlhăresc mașinile care se opresc. Acolo era locul perfect. Am mai întâlnit o mașină tot din România pe acel drum. Deci nu eram singurii îndrumați aiurea.

Apoi am ținut drumul spre Stara Zagora.

La întoarcere tot în această zonă între Stara Zagora și Gurkovo am avut probleme cu GPS-ul. În rest nu am avut probleme pe traseu.

În mod normal ar fi trebuit să ținem drumul pe care am venit: Stara Zagora – Yagoda – Tulovo – Măglij – Nikolaevo – Gurkovo, însă în Yagoda un GPS a zis faceți dreapta (spre Shanovo), altul țineți drept înainte spre Tulovo. Obosit fiind, eram zombi deja, nu m-am mai uitat înainte pe hartă să văd în ansamblu cum e zona așa că am ales la „intuiție” să mergem la dreapta. Drumul prin Șanovo părea mai scurt într-adevăr și am zis că poate e mai bine, știe GPS-ul. Nu mă învățasem minte.

Știe o laie, bucălaie.  Au fost cei mai lungi 25 de km din viața mea. Am mers pe un drum de țară bombardat efectiv, crater lângă crater, am mers cu 10 – 25 de km/oră. Am făcut mai bine de o oră cred pe acel drumușor, care aveam impresia că nu se mai termină. Puteai să-ți faci mașina pulbere pe acolo. Și nici aici nu eram singuri, am mai întâlnit mașini de România băgați probabil tot de GPS, prin acele hârtoape. Și acolo putea fi un rai al tâlharilor, că tot „in the middle of nowhere” eram.

În fine, din Stara Zagora am ținut drumul pe E85 spre Dimitrovgrad și Haskovo, unde apare primul indicator spre Makaza 98 km, apoi am mers către Kardzhali, Kirkovo (aici deși apar două drumuri pe hartă, GPS-urile au ales bine, la unison aceiași variantă ok), urmează Makaza, apoi după graniță fară vignetă (în Grecia nu există așa ceva), iar la Komotini se intră pe autostradă (unde se plătește 2,5 Euro/mașină – am înțeles că la fiecare 50 sau 100 de km există ghișee de plată – nu știu sigur, știu doar că noi am întâlnit doar unul) și se iese spre Kavala, însă la Chrysoupoli ieși de pe autostradă și mergi la Keramoti pentru bac …

Noaptea traseul e destul de liber, dar chiar și la acele ore puteți să găsiți echipaje de poliție. Noi am văzut și la venire și la plecare. Waze te avertizează destul de bine.

Zorii zilei i-am prins prin Kardzhali (în Bulgaria), o zonă care m-a impresionat  foarte mult (și la dus și la întors). O zonă destul de verde și spațioasă, cu văi largi, livezi, râuri, lacuri, munțișori. Superbă zona. Ceva din locul respectiv mi-a rămas în suflet. Nu știu ce, dar e o zonă în care mi-ar place să trăiesc. E și mai cald și mai aproape de Grecia și verde și frumos …

Cam așa arată drumul în zona Kardjali – Makaza.

Am ajuns în Grecia pe la 6 -7 dimineața. Cum am ajuns în Grecia, deja se vedea o altă vegetație, totul fiind mult mai uscat, deși eram în Grecia de Nord. Dacă așa e în Nord, cum o fi mai în Sud, mă întreb?

La bac am ajuns pe la 9 cred. Făcusem 11 ore. Vremea era plăcută, iar bacul pleacă destul de des, am impresia că din oră în oră. Dacă țin minte bine, bacul a fost 35 de euro (o mașină). Cât o zi de cazare. Călătoria cu bacul durează vreo 30 – 45 de minute din ce-mi amintesc.

Deci 2 zile de cazare le dai doar pentru bac. Luați în considerare și acest aspect când alegeți Thasosul. 70 de Euro se simt la buget.

Impresionante Bac-urile, mult mai mari decât cele văzute până atunci pe la Dunăre. Lux …

Am ajuns la destinație pe la 10.30 -11. Zona este mirifică și am avut senzația că am ajuns într-un basm. Cazarea a fost surprinzător de ok.

Cam așa se vedea în spate, pe unde se intra în camera de cazare.

Pe la 16-17 (după odihnă) am ieșit să vizităm un pic locul ca să ne facem o idee unde vom ieși la plajă a doua zi. Locul este mult peste ceea ce ne-am imaginat, fiind o încântare la fiecare pas.

Ne-au bușit din start mirosurile florilor și pleiada de arbuști, copăcei, flori, de o bogăție și o frumusețe ce nu mai văzusem până atunci. Și de asemenea livezile de măslini bătrâni, ce păreau să aibă sute de ani, plus sunetele păsărilor și ale insectelor, complet diferite de ce auzim pe la noi.

Seara pe plajă, șezlongurile de tip pat sunt libere și poți să te relaxezi liniștit în ele.
AICI – prima filmare din Thasos
P.S. Mulțumesc soției Camelia că mi-a permis să folosesc o parte din pozele și filmările făcute cu telefonul ei.
URMEAZĂ  … GOLDEN BEACH – toate detaliile legate de această stațiune, Paradise Beach, Croaziera, Laguna Giola și restul drumurilor făcute în Thasos

Author: Stefan Mihai

https://calatorinmatrix.ro/despremine/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *