JURNAL DE BORD – Grecia, Thasos – croaziera cu Zeus Boat

Continuare după JURNAL DE BORD – GRECIA, Thasos – Paradise Beach și Golden Beach.

Deși inițial am fost reticient la idee, mai ales din cauza prețului (30 de euro/persoană), la recomandările unor români care fuseseră și la insistențele lui I și C am acceptat să mergem în croaziera de 6 ore cu vaporașul, în jurul Golden Beach-ului.

A fost poate cea mai inspirată alegere și mai minunată excursie făcută vreodată. Am avut acces în locuri pentru plajă și scufundări în care altfel nu ajungi, ceea ce are un farmec aparte.

Am plecat de la micul port din zona de Nord a golfului Potamia (Golden Beach) și am mers de-a lungul țărmului înspre Nord mai întâi, ocolind de la mare distanță capul de nord al golgului Potamia, având astfel o panoramă largă asupra întregului golf.

Acesta a fost drumul parcurs și cel 4 opriri de câte 45 de minute fiecare (aproximativ)
Panoramă cu Golden Beach (golful Potamia)

MAI JOS CÂTEVA FILMĂRI CU PLECAREA ȘI DRUMUL PE LÂNGĂ MAL

Am oprit mai întâi într-o zonă sălbatică, ca să pescuim un pic și să facem baie, peștii prinși urmând a fi gătiți norocosului. Ni s-au dat niște sticle pe care erau mulinate firele de pescuit cu ace și ni s-a oferit și momeală. Nu cred că a prins nimeni nimic. Dar a fost drăguț gestul.

Așa arată momentul din viață când iei în mâini „frâiele destinului”
(cu o extra-doză de „ce spanacul meu” la bord)
Ai impresia că ești în control
Te ambiționezi să crezi că ești „pe val”
însă nava vieții, te duce unde vrea ea

VATHI BEACH

Prima oprire notabilă (unde am și mâncat) a fost în Vathi Beach. Locația este o plajă părăsită sau ceva, existând urmele unui resort, dar lăsat în paragină (dar având o grădină superbă).

Există și drum de mașină până acolo, din ce am observat, însă am înțeles că e destul de prost. Există un drum ce merge paralel cu marea, din Golden Beach către Makryammos, dar la acea vreme (în iunie 2018) am înțeles că era destul de prost, cel puțin până în dreptul minei de marmură de la Porto Vathi. Noi am venit în ultima zi cu mașina la Porto Vathi, dar pe sus, pe un drum pavat cu marmură și era mult mai ok.

Însă dacă ajungeți în zonă și vreți intimitate, aceasta este una din plajele unde aveți șansa să o găsiți (dacă nu este zi de croazieră – cât am fost noi acolo, a mai venit un vaporaș).

Plaja e micuță și este o combinație de nisip și piatră. Apa se adâncește destul de repede, dar e plină de locuri de scufundat și sunt o grămadă de pești, dar și arici de mare, locul fiind plin de așa ceva. Deci mare grijă pe unde vă puneți mâinile și picioarele, că sunt al naibi de înțepăcioși.

Vaporașul a oprit undeva la vreo 100 de m de mal (Vathi Beach)
Celălalt vaporaș și-a făcut apariția

MAI JOS DOUĂ FILMĂRI DE LA VATHI BEACH (una din apă și alta pe uscat)

MARBLE BEACH

După Vathi Beach, ne-am continuat drumul către nord spre Marble Beach, trecând și prin dreptul minei de marmură de la Porto Vathi, care este și o plajă, însă nu cine știe ce.

Mina de marmură – încă activă
Porto Vathi
Dezolant

Toate drumurile din zonă sunt pavate cu pietriș și praf de marmură, având un aspect alb ca și cum ar fi nins. Însă o parte din această marmură a fost vărsată și în mare, mai ales în zona Marble Beach (tradus plaja pietricelelor), care are din acest punct de vedere, plaja cea mai albă, formată din miliarde de pietricele fine, din marmură rotunjită de ape, senzația fiind una unică, de masaj gâdilicios.

Ai senzația că e o plajă cu perle de toate mărimile, iar când te așezi pe ele te simți ca un nabab care nu a avut ce să facă cu banii și și-a făcut o plajă din perle. Iar apa, fabulos de albastră – acel albastru deschis, către turcoaz, fiind poate cea mai impresionantă din toate cele văzute până acum. Cel mai curat bleu-marin (albastru-marin) sau poate cel mai profund albastru-turcoaz.

Vaporașul a oprit și aici la 100 de m în larg, însă atmosfera era complet diferită. Era multă lume și muzica dată tare. Există o terasă și un restaurant și locuri de parcare destul de multe.

Apa se adâncește destul de rapid, la 10 m de mal deja te depășește, așa că cei care aveți copilași fiți atenți, mai ales că fundul este destul de alunecos din cauza pietrișului, în sensul că ți se afundă piciorul până la gleznă aproape, în pietriș pe panta de ieșire.

MAI JOS CÂTEVA FILMĂRI DE PE MAL ȘI DIN APĂ LA MARBLE BEACH

ZONA GRAMVOUSA

După Marble Beach, ne-am întors spre Golden Beach însă am traversat tot golful Potamia și ne-am îndreptat spre partea de Sud a golfului, unde se află insula Gramvousa, o mică insuliță ce are și un schit, capelă sau ceva și ne-am oprit aproape de această insuliță să facem ultima baie în alte ape azurii și sălbatice. Un alt loc absolut spectaculos, pe care altfel nu ai cum să-l vezi sau să-l explorezi, decât așa. Stâncile din zonă sunt de un pitoresc fantastic.

O poză din largul golfului Potamia
Schitul de pe insula Gramvousa
În acest loc ireal de frumos, am oprit să facem ultima baie
In locurile mai întunecate erau un fel de alge la fund

Apa avea o adâncime de vreo 4-6 m. Aici am văzut și niște cormorani.

Aici se încheie croaziera, iar mai jos puteți savura și niște filmări din această zonă spectaculoasă.

Urmează : Laguna Giola, câteva drumuri și plaje de pe insulă și portul Limenass.

P.S. Mulțumesc soției Camelia că mi-a permis să folosesc o parte din pozele și filmările făcute cu telefonul ei.

Author: Stefan Mihai

https://calatorinmatrix.ro/despremine/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *