JURNAL DE BORD – Constanța – Tuzla – Varna – Nisipurile de Aur – Balcic (15.08 – 19.08.2019)

Înființez această rubrică „JURNAL DE BORD” azi (24.08.2019) ca să fac anumite însemnări despre călătoriile pe care le mai fac în prezent, deoarece despre istoria mea mai veche probabil va mai dura ceva vreme până voi ajunge în prezent și e păcat să nu notez măcar câteva note din călătoriile pe care le mai fac acum. Călătoriile mai vechi le voi adăuga în cronologie în urma celor din prezent, ca să se păstreze o linie temporală.
Consider călătoriile (exterioare și interioare), cel puțin la nivelul meu actual de înțelegere, cele mai notabile și remarcabile experiențe, cele care într-adevăr te marchează și te urmăresc mai mult decât altele, sunt acele momente când ieși din tipare, din zona de confort mai mult decât de obicei, adeseori (asta dacă nu ești unul care merge doar la sigur, avioane, all inclusive, 5 stele, siguranță totală) vezi lucruri noi, intri în contact cu alte locuri, oameni, culturi, care te îmbogățesc. Plus că adeseori ai parte de fel și fel de aventuri, mai mult sau mai puțin plăcute, însă care-ți rămân ca povești de viață și lecții.
De aceea voi urmări să le notez de acum încolo, atât pentru mine, cât și pentru alții, care poate, le vor găsi utile și lor.
CT – TUZLA – VARNA – NISIPURILE DE AUR – BALCIC (15.08 – 19.08.2019)
Sincer eram sătul de Marea Neagră. Fusesem de zeci de ori pe litoralul românesc, iar după ce am văzut Grecia (Thassos-ul) am realizat că nu prea mai am ce căuta în România. Însă, limitați de buget, am zis totuși să ieșim să ne aventurăm măcar vreo 3 zile, cu cortul, haiducie, în locuri pe unde nu am mai fost, să vedem plaje pe care nu le-am mai văzut (gen noua plajă din Constanța de pe lângă parcul Rotterdam, plaja Tuzla, Mangalia, iar dacă avem timp să ajungem și la bulgari deoarece am auzit că e e mai frumos decât la noi).
DRUMUL  SPRE CT

Zis și făcut … Știam că va fi nebunie în timpul zilei așa că am propus echipei (soției și prietenului I) să plecăm noaptea pe la 2 am, ca să prindem răsăritul. Ei au hotărât totuși că mai bine să plecăm la 4 a.m., ca să aibă timp I. șoferul, să se odihnească un pic. Bineînțeles, I. nu a putut să doarmă de adrenalină și am plecat pe la 5 am.
Totul a curs frumos până am intrat pe centura Bucureștiului, ca să facem legătura între A3 (Ploiești București) și A2 (Autostrada Soarelui – sau a „Lunii”, la câte cratere avea).
Am ajuns pe la 7 la centură. Centura plină de mașini, dar și pulbere, cu lucrări, ambuteiaje.

Nu-mi pot imagina cum e posibil de atâta vreme centura aceea să rămână la fel de infectă de atâția ani, deși s-a făcut atâta tam tam legat de ea. Spațiu de extindere există, deci măcar o șosea expres bine pusă la punct se putea face, dacă se dorea. Deci oribil.

Acea senzație de sărăcie, de nepăsare, de miserupism maxim pe care ni-l ofereau anii 90, parfum de bătaie maximă de joc și indiferență din partea politicienilor.

În fine, am făcut 45 de minute pe acea mică porțiune de legătură între A2 și A3 și ajungem să intrăm în A2. Mașină lângă mașină, coadă pe A2 de mașini, abia reușim să ne strecurăm și să intrăm în A2.  Mergeam cu 20 km/h când mergeam și mai mult stăteam.
Vedeți AICI un mic filmuleț făcut de mine, pe subiect.
Drumul pulbere, plin de denivelări, gropi și senzația aia că te afli într-o mașină de spălat, deoarece drumul pare făcut din plăci de beton care nu sunt îmbinate ok la capete.  Asta cel puțin în primii 50 de km, poate.
Mi-am zis că nu e posibil să fie o coadă așa lungă până la Constanța, căci sunt 200 de km și două benzi.  Și într-adevăr nu a fost o coadă de 200 de km, ci doar de 100 și ceva de km, cât e până la podul de trecere peste Dunăre de la Fetești. Așa că am mers cu o medie de 20 – 30 km/oră până în Fetești.
Nu am avut aer condiționat la mașină, iar soarele deja începea să frigă. Dacă nu ar mai fi bătut din când în când un vânticel răcoros cred că mi se făcea rău de cald.

Ca și aspect haios să zic așa, dar neplăcut totodată, este faza cu bara de protecție din spate de la mașină, care pe autostradă, pe cea a „Lunii” , care a zburat din cauza vitezei. Noroc că nu a zburat în cineva, dar ni s-au făcut semne că s-a întâmplat ceva în spatele mașinii. Nu am auzit nimic, dar am oprit și am descoperit că lipsea bara (protecția de plastic din spate, care e prinsă în niște suruburi tot din plastic de niște protecții de cauciuc). Deci și Fordul face treburi de mântuială uneori. Am mers vreo 500 de m în spate să găsim bara, am fixat-o ușor la loc, am mers încet și la primul spațiu de parcare (s-a întâmplat să fie o benzinărie) am găsit pe cineva care își lipea bara din față cu scoci, deoarece dăduse în niște cratere selenare de pe autostradă, iar mașina fiind destul de joasă, se desprinsese. Ne-a împrumutat și nouă niște scoci și așa am reușit să fixăm bara. Lol …

Am pierdut vreo 30 de minute și cu faza asta.

Asta mi-a amintit de prima mea mașină și primul meu accident din 2001 sau 2002 (despre care poate voi vorbi cândva) când tot în drum spre mare m-am rostogolit într-un șanț și mi-a zburat parbrizul, iar mașina avea o freză către stânga (adică se îndoiseră stâlpii mașinii către stânga) și am prins parbrizul (am impresia că și cel din spate) cu scoci lat maro. Am făcut toată vacanța cu mașina plină de scoci, de parcă eram la desene animate. Nu s-a legat niciun polițist de mine atunci … A fost amuzant.

Deci în loc să facem 2 ore pe Autostradă am făcut vreo 6 și în total am făcut drumul de la BV la CT în 8 ore. Deci cât de drăguț?
CONSTANȚA

Am mers direct către Parcul Rotterdam din Constanța, unde am auzit că e frumos și trebuia să ne întâlnim cu prietenii noștri din BV.
Parcul este extrem de micuț, dar cochet, plin de vegetație diversă, alei și asta fix pe faleză, ceea ce ne-a permis să ne așezăm la umbră, să mâncăm ceva și apoi să ne și odihnim până după 16.30 când am ieșit la plajă. La plaja Dacică după cum am aflat că se numește, o plajă nouă unde este și un dac din piatră, cu care ne-am pozat. Mai jos câteva poze cu parcul și plaja (click pe poze ca să le vedeți mai mari).
Apa e faină, iar pe lângă dig e chiar limpede și de un albastru curat, unde poți vedea peștii dacă ai ochelari. În rest apa e tulburată de nisip.

AICI și un filmuleț.


TUZLA 1

Am ales să înnoptăm în Tuzla, pe plaja Tuzla. Am lăsat GPS-ul să ne conducă și ne-a dus bine. Inițial aveam impresia că plaja este doar undeva în apropiere de Eforie Sud, am aflat că se întinde între Eforie Sud și zona cu antene de  mai la sud, adică vreo 3-4 km. Deci e spațiu de campare suficient și destul de multe locușoare cu umbră chiar.
Drumul de acces la plaja Tuzla este prin câmp, pe un drum prăfuit și plin de denivelări și gropi, că ajungi cu mașina plină de praf. Drumul de coborâre în zona aleasă de GPS era varză. există după cum am văzut și coborâri mai bine întreținute.
Am ajuns pe la 23, am găsit cu greu un loc de parcare și 2 locuri de cort. Locul are câteva amenajări, o terasă, câteva zone unde se vindeau chestii, care nu m-au interesat, în rest mai nimic. ceea ce e bine. Singura chestie care m-a deranjat a fost că nu erau WC-uri. Cele care existau fuseseră închise, așa că tufișurile și arbuștii din zonă, sunt o mare toaletă publică unde riști să calci în ceva când te duci să te ușurezi.


DRUMUL SPRE VARNA

Dimineața (pe 16), deși la meteo ni se spusese că vremea va fi ok, căci de asta și plecasem din zona Transilvaniei unde se anunțau ploi și frig, ne-a ajuns și pe noi ploaia. Așa că am decis să mergem spre sud, până când nu va mai fi ploaie și nor. Inițial am zis să mergem maxim până la Balcic, însă pe drum ne-am hotărât să mergem totuși până la Varna deoarece și la Balcic era urâtă vremea.
Deci nebunie, full de mașini, agitație, iar trecerea prin Mangalia și Vama Veche ne-au dat impresia că toată țara a venit pe Litoral … colcăială gen India, praf, mizerie, claxoane, înghesuială, nebunie. Am stat și în vamă un pic, iar aici am început să mirosim șmenozelile de tip bulgăresc de care ne vom lovi din plin în scurta vacanță în Bulgaria.
La intrarea în Bulgaria, imediat după graniță, mașina trebuie să treacă printr-o groapă cu apă, ceea ce mi s-a părut de porc (probabil pentru pesta porcină sau gripa aviară). De parcă ni s-a fi spus: lăsați mizeria la voi acasă.
La vignete coadă imensă, minim 30 de persoane. Am încercat să luăm online, dar site-ul bulgăresc nu mi-a mers de pe telefon. Învârtindu-mă de colo colo am văzut mai departe de primul loc unde se dădeau vignete, un alt ghișeu, în interior, ascuns privirii, unde erau câteva persoane.
Am ales varianta cea mai ieftină de vignetă de 10 leva pentru un weekend (de la 12.00 vineri la 24.00 duminică) și am plătit în lei, 25 de lei.
Deci în vamă sau în țară, cursul este undeva la 2.5 lei/leva. În stațiuni prețul levei poate ajunge și la 3.3 lei, ceea ce este o mare măgărie.

Ne pornim la drum spre Balcic și pătrundem într-o altă lume, nu numai într-o altă țară. Spații largi și pitorești, drum aproape liber, parcă am trecut din iad în rai. Cât vezi cu ochi doar culturi agricole împrejmuite de perdele forestiere și turbine eoliene.

DURANKULAK

Primul popas îl facem la Durankulak. Nu intrăm în camping ci ocolim și coborâm cu mașina chiar lângă plajă. În față avem un golf larg, cu o faleză de aprox 2 km , câțiva oameni la plajă și în apă și câteva corturi, inclusiv pe plajă. Plaja pare gratuită. Senzație tihnită, pacifică … parcă eram pe altă planetă, după nebunia din stațiunile din România. Am mâncat ceva rapid și am plecat la drum către Balcic.

Tot drumul ne-am minunat de frumusețea văilor și dealurilor pe unde treceam, însă norii și picăturile ne urmăreau și am decis că nu ne vom opri la Blacik ci vom merge către Varna, 25 km mai la sud de Balcic. Am mers pe drumul mai depărat de faleză și ne-am întors pe cel mai apropiat de faleză.

Am fost absolut fermecați de acele dealuri destul de înalte, care ajungeau poate și la 300 sau 400m înălțime, unde din loc în loc se vedeau așezări umane cu clădiri foarte frumoase care respectau se pare o anumită arhitectură, nefiind țipătoare și haotice, ci într-o armonie aproape organică cu frumusețea locurilor, amintindu-ne de arhitectura grecească.

Puteam vedea din distanță diversele stațiuni pe lângă care treceam, cum este Albena.

 

VARNA 1

În curând am ajuns în Varna, însă fiind o călătorie spontană, habar nu aveam nimic de oraș, habar nu aveam unde să mergem sau să parcăm și aveam să explorăm orașul cu piciorul și gps-ul. Vremea era bună, norii foarte subțiri și un soare plăcut.

Am mers efectiv la inspirație și am parcat mașina printre blocuri undeva pe lângă stadionul Spartak. Prima impresie despre Varna a fost duală. Ne-au impresionat drumurile țiplă, curate și arhitectura deosebită, dar și perdelele de vegetație omniprezente, copacii înalți și bătrâni care ofereau protecția necesară într-un oraș. Am vrut să oprim în parcarea unui Lidl, dar era o barieră și neștiind dacă era contra cost sau nu, am ales să mergem undeva unde nu sunt bariere.

Am luat la pas și am mers pe jos ceva sperând să dăm peste un centru, căci scria în bulgărește ceva  gen Barha Cehtr … am aflat că era de fapt nu știu ce centru pentru copii, lol, dar eram se pare, pe drumul cel bun.

Am colindat haotic pe străzi mergând în direcția în care credeam că e faleza și am ajuns la Catedrala Adormirea Maicii Domnului și am simțit că este cel puțin un centru. Apoi peste drum am văzut Turnul cu Ceas și faptul că de acolo începea o zonă împădurită ce părea un parc. Am mers , am făcut câteva poze și ne-am uitat pe o hartă a Varnei din stația de autobuz și am văzut că fix de unde eram noi începea o pietonală destul de lungă și ne-am imaginat că e ceva de promenadă.

Promenada este foarte frumoasă, amintindu-mi de centrul vechi din București sau Brașov, doar că mai spațioasă, mai plăcută și mult mult mai lungă. Apoi am realizat că aceste străduțe din acest centru vechi sunt legate de parcul de pe faleza Varnei,
Parcul de pe faleza Varnei sigur începe din zona portului , dar nu știu unde se termină deoarece nu i-am dat de cap, căci faleza Varnei are vreo 10 km și apoi se continuă cu Nisipurile de Aur. Însă cei 2-3 km pe care i-am parcurs pe această faleză, prin acest parc au fost complet, complet surprinzători.
Nu mi-am imaginat că un parc așa de imens, lat de vreo 300-500 m, de la faleză, pe nivele de înălțime  poate fi aranjat și gestionat atât de minunat. Este poate cel mai mare și mai frumos parc pe care l-am văzut vreodată. Un fel de MEGA Cișmigiu la superlativ, cu un aer extrem de boem, romantic, cu copaci extrem de bătrâni, înalți, cu clădiri cu o arhitectură foarte plăcută (mai ales galeria de artă) , foișoare, poduri, locuri de joacă și multe, foarte multe flori . Diversitatea copacilor, arbuștilor și florilor mă făcea să mă simt ca și cum mă plimbam printr-o grădină botanică.

M-aș întoarce în Varna chiar și numai să mă plimb prin tot parcul, cap coadă.

După vreo 3-4 ore de plimbări în care am fost mega încântați de ceea ce am găsit, am hotărât să ne mai întoarcem și a doua zi, deci ne-am hotărât să rămanem în Bulgaria cel puțin încă o zi, dar mai întâi trebuia să ne campăm și am ales campingul Laguna, aflat la vreo 15 km de Varna , imediat ce se termină Nisipurile de Aur, spre Albena. Nu știam ce vom găsi sau ce va fi, însă rapida trecere prin Nisipurile de Aur ne-a impresionat mult, deoarece vedeam lucruri pe care nu le-am văzut vreodată lângă mare. parcă ne plimbam prin Sinaia, prin pădure și vedeam ici colo câte un hotel sau o pensiune frumoasă , dar știam că suntem la mare. Era o senzație unică. Totul avea un aer pitoresc.

FILME AICI


CAMPINGUL LAGUNA

Zis și făcut, am ajuns la Campingul Laguna … Acesta este ascuns undeva în pădure pe o colină lângă mare. Drumul șerpuiește prin camping către faleză, iar prima impresia a fost una foarte plăcută, care ne-a convins pe loc că este un loc unde putem campa foarte bine. Însă prețurile pentru perioada aceea erau destul de mari … pentru bugetul nostru cel puțin, Nu mai știu exact prețurile separate, dar în total pentru 2 corturi, o mașină și 3 persoane am dat aproape 100 de lei (echivalentul în leva … am plătit cu cardul).

Am prins cred că ultimul loc liber în camping, deoarece nu era cel mai bun, era mai micuț, mai lângă drum și nu avea niciuna din amenajările celorlalte parcele de campare (care aveau mese, foișoare, furtun cu apă. iarbă, erau mai mari și puteai să te așezi cu cortul la câțiva metri de drum). Aveam totuși priză și astfel am putut să ne mai încărcăm telefoanele și bateriile externe. Aveam și Wifi gratuit, însă nu mergea cine știe ce rapid, însă a fost suficient să mă uit la niște meciuri de tenis de masă în low quality și să trimit niște poze prin Whatsup.

Ne-am plimbat noaptea prin camping și am găsit o terasă foarte drăguță printre copaci, la malul mării și zona unde era plaja și am văzut cu lanterna că apa era limpede dar cu pietre.

Locul de campare era tare, prăfuit și pietros aproape ca și drumul, însă noroc că aveam saltele groase. Am adormit cu greu, fiind și Lună plină luminoasă, iar prima parte a nopții a fost foarte ciudată deoarece eram cu capul aproape de drum și orice trecea pe drum, aveam senzația că-mi trece prin cap. Au trecut și ceva mașini și chiar și un ATV, iar senzația a fost foarte neplăcută așa că am căutat ceva să-mi bag în urechi și până la urmă am adormit. M-am trezit la răsărit (pe la 6 am), dar mă simțeam prea zombi să ies din cort. Soția a fost mai harnică și a făcut poza de la începutul acestui articol.

De obicei, plaja o fac de pe la 8 la 11 și seara după 17. Așa că dimineața am fost la plajă. Având papucii de snorkeling și măștile speciale nu ne-am făcut grijă de pietre. Dimpotrivă, am fost chiar încântați, deoarece apa este mult mai limpede și ne-am bălăcit foarte fain. Am văzut o mulțime de peștișori, dar și niște meduze spectaculoase. Am filmat AICI.

Atenție, plaja are o porțiune privată, iar noi ca „țăranii” de Rromânica ne-am așezat cu cearceafurile în fața șezlongurilor lângă apă. Credeam că dacă suntem clienți în camping și plătind atât de mult pentru asta, avem și acces la plajă. Nope … tot țărani proști eram. Trebuia să plătim nu știu cât mai mult, ca să avem privilegiul de a sta pe plasticele lor prețioase, pe plaja concesionată campingului.

Am stat undeva în lateral, nu a fost problemă, în zona dedicată săracilor probabil, că era pe lângă o gheretă dezafectată cu aspect ușor dezolant. Nu a fost bai, peisajul era oricum spectaculos și apa faină.

Curios, nu am făcut multe poze cu această plajă, ci doar niște filmări. Vedeți AICI.


DRUMUL DINTRE CAMPINGUL LAGUNA SI VARNA (NISIPURILE DE AUR)

După un prânz frugal, jumătate cu mâncare adusă de acasă, jumătate cu ce am găsit prin Bulgaria (prețurile lor asemănătoare cu ale noastre) am pornit-o spre Varna cu gândul de a termina ce am început, însă ne-am zis ca în drum spre Varna, să ne oprim din 5 în 5 km, să vizităm și plajele Nisipurilor de Aur.

Prima oprire am făcut-o undeva aproape de VIVA Club, nu departe de RIVIERA Hollyday bla bla …

Deoarece parcările erau cu barieră și destul de pline, iar noi nu aveam de gând să stăm decât cel mult jumătate de oră – o oră, am găsit un spațiu lângă drum, făcut special parcă pentru o mașină ca să parcheze acolo.  Cum vedeți mașina albastră din aceste poze, exact așa eram parcați și noi, într-o zonă unde nu văzusem niciun semn de interzis și oricum eram în afara drumului și nu deranjam pe nimeni. Știam că ne-ar fi costat parcarea chiar și 5 leva/oră în acea zonă (adică vreo 15 lei/oră) așa că ne-am zis că n-ar sens doar pentru jumătate de oră să plătim așa de mult. Ce a urmat, un pic mai încolo.

Locul e marcat cu galben pe google maps.
NISIPURILE DE AUR

Așa că am pornit explorarea zonei și am ajuns până la urmă în zona Riviera. Traseul prin pădure, coborârea pe alei umbrite îmi dădea o senzație unică. Așa ceva nu vezi la Marea Neagră în țara noastră și nici prin Grecia nu prea cred, căci este o vegetație specifică zonei noastre, nu Greciei, adică mai bogată, mai verde, mai solidă, mai luxuriantă. Senzația era că sunt undeva la munte și totuși eram la mare.

Zona Riviera este cu adevărat spectaculoasă, minunată, plajele, zona falezei și zona hotelurilor este aranjată într-un mod mai mult decât spectaculos, plin de gust, chiar luxos. Totul mă entuziasma și mă încânta.

 
AICI puteți vedea și câteva filmări.

SECHESTRAREA MAȘINII ȘI AMENDA DE LA NISIPURILE DE AUR

Copleșiți și entuziasmați ne-am întors la mașină. Notasem și pe GPS locația mașinii să fim siguri că revenim exact în locul unde o lăsasem. Ajungem la locul unde parcasem mașina, ia mașina de unde nu-i. Perplecși ne ducem un pic mai sus, coborâm mai la vale, verificăm GPS-ul să vedem dacă mai e vre-un alt VIVA Club, dar nu, locul era ocupat de mașina pe care am pozat-o mai sus, iar mașina noastră nicăieri.

Valorile mai mari le avem la noi, dar aveam și în mașină lucruri valoroase. Am simțit că mi se taie picioarele. Am crezut sincer că ne-au furat mașina. Începeam să vedem scenarii, cu poliția, nebunii, ce ne facem cu corturile din Laguna, aveam și acolo valori … deci se întunecase cerul brusc peste noi.

Vedem un paznic de la parcarea de peste drum și întrebăm dacă nu au văzut ceva sau pe cineva plecând cu mașina noastră. Aparent mirat și gânditor, paznicul ne spune că el crede că e vorba de cei de la Riviera cu parcările, că ne-au luat ei mașina. Nu știam cine sunt tipii, credeam că e vorba de poliția locală sau ceva. Dar ne-am liniștit totuși, știind că vom recupera mașina cumva.

Am ajuns la zona unde se duc mașinile furate sau sechestrate, luate cu japca de pe unde li se pare lor că sunt parcate aiurea mașinile și am văzut că este necesar să plătim 70 de leva amenda și încă 2 leva pentru fiecare oră în care a stat mașina la ei în parcare.

Bineînțeles că le-am explicat că nu exista niciun semn de interzis, că mașina era în afara drumului, că nu deranja pe nimeni șamd …îi durea la bască pe ei. Făcând calculul cel de la ghișeu ne-a zis că avem de dat 73 de leva, iar echivalentul în lei era undeva pe la 3,3 lei/leva în loc de 2,5 lei/leva, cat era la vamă.

Ne-am enervat maxim cu ticăloșia și nesimțirea lor plus că doreau să ne pună 4 ore în loc de una cât stătuse mașina la ei și tot felul de mizerii. Am vrut să filmăm discuția cu ei și să mergem la poliție, dar ne-au interzis să filmăm.

Era pusă și o mașină acolo, aproape de ghișeu, pe care scria cu vopsea albă. scrisă cu mâna parcă, în sfidare și bătaie de joc, POLICE.

Nemulțumiți de cursul oferit la ghișeu, soția și prietenul I. au plecat în căutarea unui ATM în speranța că vor putea scoate leva la un curs mai uman, mai apropiat de cel de la vamă.

Cât timp au fost ei plecați după un ATM eu am putut să observ manevrele făcute de acești mafioți care fac afaceri murdare cu mașini sechestrate, aducând cam o mașină la 5 minute în parcarea lor privată, cu o utilitară specială care cară mașinile. Acea utilitară avea numărul CA 2020 BB și era condusă de doi gelați mușchiuloși și tatuați, fețe de pușcărie, iar ceilalți 4 golani care stăteau în parcare aveau la fel, fețe de pușcăriași sau de pușcăriabili. Deci au făcut într-o oră cel puțin 70leva x10 = 700 de leva (2300 lei, la cursul lor de 3,3 lei/leva) … Bun biznis aș spune. Mașina o descărcau în mai puțin de 1 minut aș zice.

Am vrut să-i filmez cu camera telefonului palmată, dar m-au surprins și a trebuit să închid, însă i-am filmat un pic, să vedeți cum arătau.
VEDEȚI FILMUL AICI.
Am vorbit cu un polițist care-și făcea veacul prin apropiere, i-am explicat situația, iar el a zis că locul nu aparține de Poliție și dacă vrem să facem plângere mi-a dat indicații unde să mă duc. Dar se uita zâmbind la mine, știind probabil, care e treaba acolo. Mafioții ăștia lucrau probabil mână în mână cu poliția, hotelurile și parcangii din zonă, căci nu aveai unde să parchezi fără să plătești.
Amenda a venit cu chitanță și cu tot ce trebe, dând impresia că ei sunt în regulă cu practica asta.

În căutarea ATM-ului am mai pierdut o oră, așa că ne-au luat 74 de leva în loc de 72. Aveam impresia că toată tâlhăria e făcută mână în mână cu toți, o conspirație a jegoșeniei.

Aceasta a fost lovitura de trăsnet care ne-a echilibrat că eram prea entuziaști de tot ce găsisem în Bulgaria. Nu am vrut să ne stricăm concediul cu totul, așa că nu am mai mers la poliție, am plătit amenda și am văzut că nimeni în afară de noi, nu s-a certat cu ei, nimeni nu a protestat sau spus ceva, doar cu noi erau să sară și la bătaie. S-a lăsat cu înjurături, flegme  în vânt și degete vânturate de o parte și de alta. La barieră erau să nu ne mai lase să ieșim, probabil să ne dea și vre-un picior în tabla mașinii, dar până la urmă am plecat.

VARNA 2

Cu un gust foarte amar în gură, eram totuși deciși să nu lăsăm acest eveniment să ne strice complet entuziasmul și am mers direct la Varna. Doream să mai prindem câteva ore de plajă și ne-am gândit să mergem undeva unde să ne vadă și soarele care apunea, ceea ce pe faleza Varnei nu era posibil decât în zona Portului (dar asta am aflat prea târziu). Așa că am decis să traversăm podul Varnei , un pod lung lung și foarte înalt să ne ducem în golful Varnei spre Tihina, sperând să găsim vreo plăjuță acolo. Țeapă, am văzut greșit pe GPS. Dacă făceam zoom vedeam că nu e plajă, așa că ne-am întors repede către Varna, de data asta căutând înadins o parcare, ca nu cumva să mai pățim ce am pățit la Nisipuri.

Trecerea pe podul Cerno More e spectaculoasă, iar AICI, puteți vedea o filmare scurtă.

Parcarea din portul Varnei este mare, iar prețul/oră este 1 leva/oră, adică mai mult decât rezonabil peste tot pe unde mai umblasem.

Relaxați am pornit pe faleză să ne plimbăm și poate să găsim și un local unde să mâncăm vegan … lol … ce glumă bună. Aici a fost o altă parte neplăcută , deoarece nimeni nu prea înțelegea ce este acela meniu vegan, dar nici vegetarian. Toate mâncărurile conțineau carne, dar în special pește și scoici.

Ne-am plimbat până spre seară pe partea cea mai joasă a falezei și vreau să spun că nu sunt încântat de localurile de acolo, căci toate aveau spatele către faleză și deschiderea către mare, deși înspre mare nu era nimeni care să treacă seara și nici drumuri pavate sau ceva. Deci practic îți arătau curul, era destul de întunecată zona, nu foarte bine luminată și plină de mirosurile de la bucătăriile acelor localuri,

Nu am văzut un singur meniu la intrarea în vre-un restaurant, trebuia ca la toate să intrăm și să întrebăm de meniu vegetarian. Terasele erau pline ce e drept și am simțit un aer românesc în modul dezinteresat și miserupist cu care ni se adresau acei ospătari sau personal de la acele restaurante.

Chiar și în România, ca să nu mai vorbim de Grecia, am văzut oameni care stau afară să te îmbie, să-ți facă o ofertă, să te atragă către localul lor, aici era fix pe dos. Mai că doreau să-ți dea și un picior în fund … dezinteres total.

Ne-am plimbat și sus prin parc și pe promenadele pe care fusesem cu o zi înainte, în speranța găsirii unui local cu meniu vegetarian măcar. Am găsit un vânzător stradal de falafel, dar trebuia să stai în picioare să-l mănânci așa că am renunțat (și ne-a părut rău o oră mai târziu când încă nu găsisem nimic convenabil).

Așa că destul de înfometați, ne-am întors către mașină, sperând că poate la terasele din port vom găsi ceva, căci și acolo erau câteva drăguțe. Căutând pe GPS ceva poate cu specific arăbesc, căci ne rămăsese falafelul pe scăfârlie, am găsit restaurantul Mr. Baba, corabia pe lângă care trecusem pe faleza de lângă port. Localul părea prea select pentru buzunarele noastre, prea mișto să îndrăznim să sperăm să-i călcăm pragul.  Dar făcându-ne curaj, împinși și de foame, am intrat și am întrebat de un meniu vegetarian și ni s-a spus că există opțiuni bune. Nu existau meniuri arăbești, dar ne-am zis că poate Universul ne-a trimis acolo … a fost o alegere inspirată.

Am găsit și loc la masă și un meniu generos. Am ales niște orez (risotto) cu ciuperci și parmezan, vinete umplute cu legume și mozarella și niște paste cu spanac și am impresia că tot parmezan sau ceva. Am comandat și 2 beri Stella la draft și una fără alcool pentru șofer și în total am plătit vreo 40 de leva, ceea ce mi s-a părut destul de rezonabil, mai ales că mâncarea a fost surprinzător de bună, chiar senzațional de bună și consistentă, porția destul de generoasă că m-am săturat până și eu.

Restaurantul era plin, dar jumătatea de sus unde ne-am așezat era în aer liber, dar eram protejați de vânt de niște geamuri care se ridicau până la nivelul capului.

Am făcut și niște poze până a venit masa și un film.

Filmulețul AICI.
Seara ne-am întors în camping, iar somnul mi-a fost mai adânc decât cel din prima seară. Primele seri petrecute la cort, oriunde am fost, au fost mereu agitate. Este o neliniște a necunoscutului, o stare de tatonare cumva, a terenului, în care simt cumva să stau de veghe, însă de la a 2-a seara încolo, încep să mă relaxez.
NIRVANA BEACH 
Dimineață am mers la plaja nudiștilor de la Nirvana Beach, care este chiar lângă Laguna Beach, separate de zona nudiștilor și un mal de pământ ce aproape intră în mare, ca un pinten, Plaja avea atât o zonă de șezlonguri cât și o zonă liberă pentru nudiști. Plaja e mult mai nisipoasă la Nirvana, însă are și o parte cu pietre pe care o poți explora cu ochelarii de înot sau cu masca de snorkeling. Plaja e mai lată și mai populată, iar nivelul apei crește lent.
Ambele plaje au malul din spate înalt și presupun că după ora 17 nu prea mai ai soare. Posibil Nirvana Beach care este mai lată și un pic mai depărtată de dealul înalt din spate, să fie luminată mai mult. Nu am apucat să vedem totuși asta, dar am bănuit că așa este.  Dealurile din zonă ajungând și la 200 – 300 m înălțime.
CÂTEVA FILMĂRI AICI

ALBENA – BALCIC
Imediat după plajă, pe la 11, am luat BRUNCHI-ul (adică un fel de mic dejun – masă de prânz) și am pornit-o spre Balcic dorind să facem o oprire în Albena mai întâi.
La intrarea în Albena cum vii dinspre Sud, este o parcare imensă și am mirosit că ceva pute în Danemarca de sunt așa de mult mașini parcate înainte de intrarea în Albena, deși drumul până în stațiune are poate vre-un km de la acea parcare.
Însă am preferat să intrăm în Albena pe drumul principal, însă la intrare este barieră și iei un bon. Ți se mai dă și un pliant care să te anunțe costurile și cum poți plăti, însă noi ne-am grăbit și nu l-am luat, însă am văzut așa „din goana calului”, că prima jumătate de oră e gratuită și apoi plătești cred că 10 sau 20 de leva pentru toată ziua.
Am ajuns în stațiune și era ful de mașini, ne-am sucit, ne-am învârtit vre-un sfert de oră până am găsit un loc. Mai rămăseseră 15 minute gratis , iar timpul asta l-am petrecut întrebând în stânga și-n dreapta cât costa de fapt dacă depășeam jumătatea de oră. Am întâlnit un român moldovean care era ferm convins că parcarea era gratuită toată ziua. Și cred că în situația lui sunt mulți, mai ales dacă nu știi engleză, căci instrucțiunile sunt doar în bulgară și engleză. Însă noi văzusem chestia aia cu jumătatea de oră și miroseam a țeapă bulgărească, specifică.
Mai aveam vreo 7 minute așa că ne-am decis să mergem 2-3 minute cu mașina prin stațiune și apoi să ne luăm tălpășița căci nu aveam de gând să mai dăm vreo 50-60 de lei pentru o oră, două de vizitare … Știu că și-n Mamaia a existat o taxa pentru nerezidenți pe vremea lui Mazăre, însă era mult mult mai accesibilă … Mi se pare sincer nesimțită taxarea asta, dar în ciuda acestui aspect era full de mașini.
Peste tot am văzut cred că mai multe mașini de România decât de Bulgaria sau alte țări. Mai puțin în Varna.
Balcic
Am mers către Balcic iar intrarea de sus mi se pare de parcă aș trece printr-o zonă industrială sau ceva, o senzație de sărăcie, parcă eram undeva într-o comună din Bărăgan sau ceva, nimic nu lăsa să se vadă că suntem într-o zonă foarte cochetă de fapt. Singurul indiciu că suntem totuși, într-un oraș de fapt, a fost Lidl-ul de la intrarea în Balcic.
Am coborât din partea de sus a orașului în partea de jos pe niște străzi destul de înguste și am găsit loc de parcare undeva aproape de faleză și la umbră și gratis.  După problema de la Nisipuri și cea de la Albena ni se părea incredibil că aici era gratis.
Ne-am plimbat pe faleză în drum spre zona unde se află vila, castelul, domeniul, proprietatea reginei Maria.
 
Vezi și niște filmări AICI.
Din ce am văzut noi, există o singură plăjuță în Balcic pe care am pozat-o și filmat-o, cam de 20 – 30 m lungime și 20 lățime. Și culmea, nici aia nu era plină în plin sezon :)) Restul falezei fiind cu bolovani și diguri. Digurile au scări de intrare în apă , deci se mai poate face plajă și baie de pe diguri.
Clădirile de pe faleză sunt destul de cochete și cu bun gust, iar terasele deschise, primitoare. Comparativ cu cele din Varna aici erau lux.
Am ajuns la intrarea din partea de jos a complexului Reginei Maria.
Întrebăm la intrare cât costă, dar vedem că lângă ghereta principală mai erau încă o măsuță unde trebuia să plătești încă o intrare. Am citit instrucțiunile și în engleză și în română, dar tot nu înțelegeam de ce nu există un singur preț ci două prețuri separate, la două ghișee separate, dar pe care nu puteai să le iei separat. Adică un preț pentru clădiri și un preț pentru grădini. Eu am vrut de exemplu să văd doar grădinile, dar nu se putea, trebuia să plătesc și pentru clădiri. Prețul mi s-a părut destul de mare, ajungând undeva pe la 18 leva de persoană sau ceva de genul. Nu mai aveam decât vreo 20 de leva și sincer mi s-a scârbit de foamea de bani pe care o vedeam încă odată manifestată în spirit specific bulgăresc. Eram nehotărâți și nu știam exact ce să facem. I. văzuse deja complexul de vreo 2 ori, așa că se punea problema să intru doar eu și soția, dar nu aveam suficiente leva. Am fi avut poate pentru o intrare întreagă și o intrare la grădină, dacă se putea plăti separat. Dar deși se plătea separat , la două ghișee sperate, nu puteai plăti doar pentru o opțiune.
Văzându-ne complet nedumeriți, una din cele care luau bani de bilete ne-a luat deoparte și pe un ton scăzut ne-a explicat care e problema. Ne-a spus că și ea este foarte scârbită de situație și de situația prin care suntem nevoiți să trecem ca și turiști fiind tristă și dezamăgită de guvernul lor.
Domeniul (complexul) reginei Maria aparține se pare, de două ministere separate din Bulgaria. Unul se ocupă de clădiri, altul de grădini. Ministerele nu se înțeleg, fiind probabil din partide politice separate, așa că și noi ca și turiști trebuia să plătim biletul în două tranșe (una către un minister, alta către celălalt) și că acolo în partea de jos nu puteam să cumpărăm separat, dar că în partea de sus, la intrarea de sus, s-ar fi putut. Adică să pot intra doar dacă vreau să văd grădinile.
Am urcat undeva pe un drum desfundat, din lateralul proprietății, prost întreținut, niște scări care ar fi putut fi foarte pitorești, din piatră ce trecea printr-un desiș haotic și pe lângă clădiri în paragină.
Ajunși sus, trecând pe lângă o zonă de artizanat asemănătoare cu cea găsită la Bran, la intrare iarăși, două case de bilete, dar nu  puteai ajunge la a 2-a dacă nu plăteai la prima. Vorbind cu portarul, paznicul, gardianul care verifica biletele, ni s-a spus că nu puteam să plătim separat pentru grădină sau pentru clădiri, ci trebuia la fel ca și jos, să cumpărăm și și. Văzând țigănia asta, sincer mi s-a luat. Am lăsat-o pe soție să intre la ambele și apoi soția m-a sunat să-mi zică că dacă aș fi plătit la prima casă, de a doua puteam să trec fără probleme, fără să mai plătesc, însă mi se luase tot cheful. Și am zis că dacă impresiile soției sunt bune, poate voi reveni și eu data viitoare când mai ajung prin zonă. Oricum vreau să mai revin în Varna cândva.
Soția a fost super impresionată și a pozat și filmat vreo 4 ore, în timpul ăsta noi plimbându-ne prin zonă, însetați căutând un loc de unde să luăm o bere și ceva sucuri, de la un magazin, nu terasă.
Am găsit 3 „super” (mini de fapt) marketuri unul lângă celălalt. Am mers în primul care avea prețuri bune și am găsit ce doream, însă nu se plătea cu cardul. Mergem la următorul. Se putea plăti cu cardul, oferta era bună, aveau ce doream, dar prețurile erau cu minim 20% mai mari, Am mers și la al treilea. Prețurile erau intermediare, dar oferta slabă și se putea plăti cu cardul. Nu am găsit ce ne doream. Obosiți deja am mers la un ATM să scoatem ceva leva să luăm ce ne doream din primul. Nu puteam să scoatem decât 20 de leva. Noi avem nevoie de maxim 10, restul levelor știam că nu le mai puteam folosi deoarece în seara aceea trebuia să fim înapoi, căci ne expira vigneta.
Am luat până la urmă niște bere fără alcool și sucuri … preturile cu preț de stațiune, cam cu 50% mai mari ca în „super” marketurile din România și ne-am întors pe scările dărăpănate care mergeau către faleză deoarece observasem niște locuri unde puteai sta la umbră pe niște bănci din piatră.
La o bifurcație am mers către un părculeț lăsat într-o relativă paragină, din fața unui hotel obosit ce părea părăsit. Nu era, căci am văzut la un moment dat o bătrânică ieșind la un balcon, punând ceva la uscat. Locul avea un potențial de înfrumusețare enorm, căci se vedea marea și era înconjurat de vegetație.
Din păcate se simțea aceiași delăsare și miserupism asemănător cu cel din România, același spirit și dezinteres cum era mai ales în anii 90 – 2000 pe a noi. Acum s-au mai mișcat lucrurile pe la noi. Nu foarte mult, dar parcă e un alt aer.
Seara am revenit în România, ne-am plimbat un pic pe falezele din Saturn și Venus, unde era mega agitație și plin de lume, strecurându-ne cu greu cu mașina, printre turiști și apoi am mers spre Olimp, să vedem dacă găsim vre-un loc de cort. Auzisem că stațiunea e semi-părăsită.
Trecând pe străzile înghesuite cu terase și pe o parte și pe cealaltă începând cu Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun ne tot întrebam , cum e posibil să nu se facă frate o pietonală adevărată … aveam senzația că trecem prin piață cu mașina, ocolind lumea. Ce senzație aerisită am avut în stațiunile bulgărești și ce senzație de îmbâcseală, îmbulzeală, de iarmaroc sau bâlci aveam în România. Altă lume efectiv.
Ajunși în Olimp am mers fix în capăt, unde știam că se termină, sperând că vom găsi vre-un loc de cort. Zona este în construcție, cu multe hoteluri în șantier. Însă exista și o plajă relativ nouă și bine amenajată, însă cam lipsită de nisip … Avertismentul era clar marcat, plajă privată, nu ai voie să campezi chiar și dincolo de această nouă plajă pe nume Davos parcă. Plaja goală la acea oră, pustie, deși barul era deschis și se auzea muzică ambientală de peste tot.
Am mers pe faleza destul de bine luminată, la poalele dealului unde se văd maiestuoase hotelurile Pam Beach … lol … Pam, nu Palm (care cred că se numea altfel cândva), Crișana și Banat.
La hoteluri și terase era ceva activitate, se auzeau niște acorduri săltărețe cântate de niște neicanimeni. Alți neicanimeni i-am auzit cântând și pe la alte terase prin Venus și Cap Aurora. Măcar de ar fi avut voce sau ceva, dar lălăiau niște piese cunoscute într-un mod de parcă erau la un show de karaoke pentru amatori. Deci slab slab. jalnic, penibil. Unii nu au simțul ridicolului. Mai fascinant e că erau și niște zombi care-i apreciau și dansau pe muzica lor, stând la terase cu ochii pierduți în gol. Dezolant … Simțeam că sufletește era un bâlci al deșertăciunilor, o completă risipă de timp și plictiseală maximă.
Era duminică seara. Dezgustați ne-am întors la Tuzla, unde se pare că este singura plajă unde poți campa lângă mare, fără să te amendeze nimeni. Pe la restul am înțeles că patrulează jandarmii și dau amenzi.
La Vadu de exemplu, se pare că este o rezervație naturală și nu ai voie să campezi mai aproape de 150 de m de plajă. Ieri am văzut un reportaj că s-au dat amenzi usturătoare.
Eu nu aș campa la Corbu sau Vadu oricum, deoarece nu ai umbră. La Tuzla găsești o grămadă de copăcei și boscheți unde, cum necum, te mai poți feri de soare.
Am vrut să fim haiduci, să ne așezăm cu cortul oriunde, dar nu-i chiar așa. Trebuie să plătești taxă de protecție când te afli pe tarlaua mafiei. Democrație democrație, dar plajele sunt concesionate și private. Nu mai ești liber. Iar jandarmii îi protejează pe șmecherii cu bani, nu poporul de rând. Nimic nou sub soare …
Mai jos câteva poze din Tuzla
Iar AICIcâteva filmări de pe mal și din apă. Playlistul conține și două filmări făcute de pe plaja Tuzla, cu niște vapoare din larg, filmări prin care pun la îndoială teoria Pământului plat atât de la modă zilele astea printre teoreticienii conspirației (printre care mă număr și eu, doar că eu nu cred în această conspirație).
Drumul de întoarcere a fost mult mai cursiv, pe autostradă s-a circulat bine, dar cald cald. Cât am încercat să evităm căldura și tot pe la ora prânzului am mers. Fără aer condiționat, te topești. Am vrut să evităm centura Bucureștiului, care așa cum bănuiam era blocată încă de la ieșire, de ambuteiaje, confirmându-se încă odată, cât de deplorabilă este.
Am preferat să traversăm Bucureștiul, care ne-a reamintit cât de oribil e ca și trafic … L-am traversat în vreo 45 de minute. De remarcat e că e mult mai verde ca altădată. Și se tot plantează și se ridică ronduri cu copaci între sensuri. Fără pădure, la câmpie ești mâncat (de cald vara, de vânt și frig iarna).
Mi-era rău și de la stomac, dar și de cald. Abia de pe la Comarnic a început să se schimbe aerul și să fie mai răcoare.
Ce bine e în Brașov frate … ce bine e acasă.
P.S. Mulțumesc soției Camelia că mi-a permis să folosesc o parte din pozele și filmările făcute cu telefonul ei.

Author: Stefan Mihai

https://calatorinmatrix.ro/despremine/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *