JURNAL DE BORD – Weekend în Budila pe valea Morii (jud. Brașov) 31.08 – 1.09.2019

Fiind un week-end neașteptat de cald pentru sfârșitul verii, am profitat ieșind două zile și o noapte cu cortul pe malul unui pârâiaș, la umbră, foarte aproape de Brașov, la vreo 20 de km.  Ne-a atras faptul că există un drum forestier asfaltat (care a devenit din păcate, o autostradă a tăietorilor de lemne și a țiganilor). Drumul nu este totuși așa de circulat și am găsit un loc minunat la umbră, dar puteam sta și la soare dacă doream.
Am mers pe drumul asfaltat până unde se termina și m-a deranjat bineînțeles, să văd ca peste tot în România, tone de lemne pregătite pentru transport și faptul că există o activitate de defrișare continuă. În ciuda acestui aspect, încă mai e pădure, chiar dacă mai rărită ici colo, totuși, încă există.

Am găsit locul ideal pe traseu, undeva aproape de malul apei.
Am făcut și un bărăjel din pietre pe acel pârâu ca să avem un loc de scăldat mai adânc. L-am urcat  vreo 20 de cm nivelul în locul respectiv și am putut să exersăm exercițiile lui Wim Hof cu ajutorul apei reci de munte, stând în apă și câte jumătate de oră. Apa nu era așa de rece totuși ca cele din zonele de munte de mai de sus, dar suficient de rece să dârdâi un pic.
Am fost eu și C, I. și M cu E, 3 corturi, cer mega înstelat, seara lipsit de lună. Luminile felinarelor lui M ne-au oferit un ambient unic în mijlocul întunericului pădurii, creându-se un spațiu luminat discret în care am putut dormi simțindu-mă un pic mai în siguranță cumva, deși am adormit greu, tresărind la fiecare zgomot mai puternic. Susurul continuu al apei atenua celelalte sunete și era greu să distingi, iar corul de sforăituri din jur aduceau de multe ori a mârâit de animale :))
În locul unde am stat noi aș mai merge, dar în alte locuri din zonă nu m-aș duce decât pentru petrecerea unor zile de dimineața până seara, deoarece este totuși un drum circulat de căruțele de țigani la furat de lemne. Este un loc mult mai liber decât altele din zona Brașovului, unde adeseori este plin. Deci, pentru amatorii de aer curat, soare, apă, umbră (pentru o zi) este mult mai liber ca în alte părți, iar drumul asfaltat.
Cu ocazia asta am folosit pentru prima dată gimbalul FeiyuTech Vimble 2 pentru stabilizarea filmării. Am filmat o parte din drum fără (drumul de dus) și restul cu aparatul. Cred că se vede diferența.

Puteți vedea ce am filmat AICI.

P.S. Mulțumesc soției Camelia că mi-a permis să folosesc o parte din pozele și filmările făcute cu telefonul ei.

Author: Stefan Mihai

https://calatorinmatrix.ro/despremine/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *