JURNAL DE BORD – VACANȚĂ ÎN ITALIA – Ziua 3 – Tropea

ZIUA A 3-A – 4.10.2019

Continuare din Ziua a 2-a

Ziua a 3-a a început însorită, dar totuși a fost vânt și ne avertiza că vor veni ceva zile cu ploaie. Deja prognoza ne spunea că o posibil ca fiecare zi rămasă din sejur să fie una ploioasă, așa că am decis totuși, ca atât timp cât mai este soare, să vizităm cel mai mare și mai faimos orășel – stațiune din zonă, simbolul zonei, Tropea.
 
Vizitasem Tropea prin camerele de filmat de la plaja din zonă și prin filmările 4K din dronă și visam cu ochii deschiși ziua când vom putea să ne bălăcim în sfârșit, acolo. Locul este într-adevăr unul de vis, pitoresc, însă nu prea am avut mare baftă de vreme și apele s-au mai stricat și ca stare de spirit din cauza unor neînțelegeri și dizarmonii apărute pe parcurs, iar furtul din ziua a 4-a a pus capac („bomboana de pe colivă” va urma în ziua a 7-a).
 
Aproape în fiecare zi a apărut câte ceva care să ne strice buna dispoziție, să ne echilibreze cumva entuziasmul, să ne enerveze, să ne zgândăre și să nu ne putem bucura 100% de ceea ce era. Universul ne trimitea semnale poate, să fim mai centrați și mai atenți … poate.

 

Cert este că de multe ori aveam o trompă până în pământ, deși în poze poate părea că eram mega, super, prea-fericit.  Părea …

Pozăm de multe ori cu masca pusă, dar nu întotdeauna (în cazul de față, aș zice cel puțin 90% din poze și filmări sunt cu bucurie și fascinație adevărate).

 

Probabil că unii dintre voi ați și auzit prin anumite filmări anumite momente de tensiune. Mici momente de tensiune, enervare, frustrare, nemulțumiri care încet se acumulează și uneori izbucnesc, mai ales acolo unde există sinceritate și deschidere.

Nu am simțit să cosmetizez acele momente în filmare, căci întreg acest blog este un exercițiu de sinceritate. Cui nu-i place, să schimbe canalul …

Uneori adevărul doare, ustură. Astfel de momente ori îți dau un șut în fund, un pas înainte, ori pot destrăma ceea ce se crează. Ori se aprofundează și crești, ori se distruge și faci un pas în spate.

Prieteniile, relațiile sunt adeseori oglinzi prin care evoluăm, care ne reflectă parcursul.

Uneori ne călcăm pe coadă, grav, unii pe alții, fără să vrem neapărat și astfel de situații sunt inevitabile. Diferența o face modul cum gestionezi astfel de momente.

Viața nu este doar roz bombon, uneori este maro, neagră și atunci trebuie să găsești arta de a trăi, de a găsi eleganța și grația să poți lua lecția și să mergi mai departe, fără să lași „cadavre” (prea multe) în spate.

 
Oricât de frumos ar fi locul exterior, poate fi și un rai, dacă în sinea ta ești supărat, mâhnit, furios nimic nu mai contează în acele clipe și-ți vine să-ți bagi picioarele în tot și toate.

 

„Înțeleptul e fericit și-n iad, prostul nici în rai.” – concluziile le trageți voi singuri 🙂

 
Dar cu bunăvoință și dorință de a ne bucura totuși de ceea ce era în jurul nostru, am reușit până la urmă, să trecem peste aceste momente mai umbroase, dar nu de tot, ci cât să nu stricăm totul. Nu voi intra în detalii despre ce și cum, fiind aspecte personale delicate despre care nu prea se poate vorbi fără să faci pe unii sau pe alții să sufere. Dacă eram doar eu în schema asta, nu era nicio problemă să vă spun. Oricum sunt aspecte cu care poți umple zeci de pagini, poți scrie cărți ca să descifrezi anumite lucruri și să faci terapii peste terapii să dai de cap unor anumite aspecte și tot să nu reușești. Deci oricum n-are sens.
 
Dar să le iau pe rând:
 
Din Santa Domenica (unde locuiam) până în Tropea sunt vreo 3-4 km. Cum în fiecare zi am fost deciși să facem mișcare, am pornit pe jos către destinație, căci așa cum am mai spus, nimic nu te pune în contact cu un loc mai bine decât mersul pe jos prin zona respectivă.
 
Drumul nu este cine știe ce, trotuar doar pe o parte, însă încă odată ne-am bucurat ochii de splendoarea plantelor din zonă, care au cumva o calitate aparte, de a fi supra-dimensionate, luxuriante. Acolo am văzut de exemplu, copaci de ficus. Habar n-aveam că ficusul este un copac. Eu îi văzusem doar varianta în ghiveci.
 
Ficus

Sau Aloe, acolo am văzut niște versiuni de Aloe imense.

Interesant este că din când în când venea câte un miros de cânepă intens, dar nu am văzut nicăieri vreo plantă. În zonă cred că ar putea crește perfect cânepa indiană, totuși.
 
Apoi, aproape toate proprietățile din zonă aveau niște garduri din fier forjat, foarte aspectuoase, totul dând o senzație de lux.
 
 
Mai jos puteți vedea filmarea traseului dinspre Santa Domenica spre Tropea și o parte din Tropea, zona mai nouă a orașului, care nu e cine știe ce.
 
Am văzut suprinzător de multe mașini Dacia, mai ales Duster și Sandero. Nu am văzut niciun Logan. Chiar că a pătruns bine Dacia pe piața europeană. Majoritatea mașinilor din zonă sunt însă micuțe, cât mai micuțe. Am văzut și multe Fiat-uri micuțe, motorete și taxi-uri gen drișcă cu motocicletă în loc de cal. Drăguțe ca idee, însă pârâicioase și afumăcioase și destul de scumpe la preț. Ne-ar fi luat 15 Euro să ne ducă 3-4 Km până în Santa Domenica înapoi.

 

O bună afacere ar fi acolo să închiriezi trotinete electrice, cred. Nu prea am văzut și cred că ar fi ideale în zonă.

Hotelul nostru oferea spre închiriere din ce am înțeles și biciclete (avea două, dintre care una electrică). Dar am preferat să mergem pe jos.

Imediat ce ajungi în zona de intrare a orașului medieval , intri parcă în altă lume. Pe lângă faptul că există o zonă de belvedere superbă către mare, arhitectura în sine, tot spațiu crează o senzație magică, fermecătoare.

 
AICI FILMĂRI DIN ZONA INTERMEDIARĂ (între zona medievală și orașul mai nou)
ȘI CĂTRE PLAJĂ

 

 
Plăjuța era plină. Am fi vrut să avem timp să ajungem la un alt simbol al Tropeei,  sanctuarul, bisericuță sau ce este, nu știu exact, de la Santa Maria dell’isola (care este fix pe stânca de lângă plajă), însă am preferat plaja, soarele. Am zis că în caz că va mai fi timp la finalul zilei, vom merge și pe acolo. Poate data aviatoare … un motiv în plus să ajungem din nou pe acolo.
 
Toată stânca pe care este amplasat sanctuarul acela pare ciuruit de grote și un loc de joacă acvatic foarte atractiv, ceva ce mi-aș fi dorit să-l pot explora în detaliu, însă nu a fost să fie. Vedeți și voi ce splendoare e acolo (click aici).  Bătea vântul, erau valuri, așa că ne-am așezat în zona cu mai puțin vânt.

 

Nisipul era la fel de mare ca și granulație, ca cel din Santa Domenica, deci masaj intens la tălpi dacă nu ai papuci.

Nici aici nu am văzut arici de mare, iar stâncile erau și aici, căptușite cu „blană”.

Era pentru prima dată în viață când eram într-o zonă atât de diferită ca și climă de România. În Brașov de exemplu, erau 2-3 grade și ploua la acea vreme, frig, urât, iar noi aveam 25 de grade. Așa mi-ar place să-mi mai petrec timpul și cu alte ocazii, în sezoanele reci.

Visez să-mi petrec măcar o parte din iarnă printr-o astfel de zonă sau poate chiar într-una cu nisip alb, fin și palmieri (un vis pentru această viață).

 
 
 

IAR AICI CÂTEVA FILMĂRI CU PLAJA (și din apă)

 
O ploaie în stil italian (adică vânt, nor, vijelie, dar doar 2-3 picături și apoi a răsărit soarele din nou) ne-a făcut să ne strângem catrafusele. Eram oricum destul de plouați ca și stare interioară, așa că am zis să explorăm orașul cetate medieval că altă ocazie nu părea să se ofere ca și prognoză meteo.
 
Am zis că doar dacă se linișteau valurile și vântul să ne reîntoarcem la plajă aici (ceea ce nu a mai fost cazul până fix în ziua plecării, când totul s-a liniștit și au urmat vreo 2-3 săptămâni fără un nor pe cer). Să nu-ți rozi unghiile?
 
Am decis să mergem pe faleza de jos și să urcăm pe altă parte decât pe cea pe care am coborât (am urcat pe partea Estică). Și am găsit niște scări abrupte și spectaculoase (înspre zona portului).  Practic, 3 sferturi din cetate este aflată la o înălțime de vreo 50 de m față de împrejurimi, fiind protejată perfect de invadatori (deci o amplasare ideală).
 
 

VEDEȚI AICI – FILMAREA TRASEULUI DE LA PLAJĂ PÂNĂ SUS ÎN CETATE

Cetatea medievală seamănă cu multe dintre centrele vechi ale Europei, cu arhitectura specifică, străzi înguste, pavate (acum asfaltate). Unele clădiri sunt bine întreținute, altele lăsate în paragină. Zona e plină de magazinașe, terase, restaurante, iar în centru există o piațetă unde se organizează evenimente.
 
Noi am prins avanpremiera unui festival de weekend, de blues. Și am filmat doi trubaduri de blues. Ingenioasă ideea de a folosi un geamantan vechi din piele pe post de baterie de picior. Deci … lol.
 
Se vede că a fost și este o cetate prosperă, căci a avut tot ce i-a trebuit să facă asta. Sunt drăguțe străzile (pe care o să le vedeți în filmări) însă zonele de margine sunt de-a dreptul spectaculoase, acolo unde sunt lăsate locuri de belvedere.
 
Singurul aspect misterios al unora dintre clădiri, pe care nu am putut să-l înțeleg, este că au niște găuri în ziduri. Care o fi rostul acestora este greu de bănuit. Posibil aerisiri? De ce nu aveau toate atunci și de ce nu peste tot?
 
 
 
 

VEDEȚI AICI CÂTEVA FILMĂRI DIN ORAȘUL MEDIEVAL

Am încheiat turul cu oprirea la o pizzerie să vedem și noi ce este așa de diferit de pizza din România, dacă o mănânci acasă la ea, în Italia. Au fost gustoase, este adevărat (am gustat unii de la ceilalți deoarece am luat 3 feluri diferite, vegetariene), însă nu ceva care să mă dea pe spate sau ceva.
 
Sosul iute însă, a fost unul dintre cele mai iuți chestii gustate vreodată. Îmi sărea pălăria din cap instantaneu. La fel și ardeii iuți cumpărați de la super marketul din Santa Domenica. Te apucă sughițul instant.
 
Marea diferență față de România, este prețul. Cel puțin dublu (8 euro/pizza). La fel și berea. Am gustat berea locală (Peroni și Moretti) și un suc gen limonadă din Bergamotă – o citrică locală de care nu auzisem (Bergo, tot locală), tot de curiozitate. Nimic deosebit, în afară de preț (cred că era 4-5 euro/sticlă – scump domne, scump).
 
 
Am vrut să prindem apusul, căci era un locușor splendid din care se putea prinde, însă ca de obicei, fix înainte de apus, era o barieră de nori care împiedica să-l vezi intrând în mare. Iar vântul puternic ne-a răcorit bine și am plecat grăbiți, înapoi la hotel, însă am luat-o în jos, nu prin orașul vechi ci pe faleză în partea opusă, spre Santa Domenica.
 

VEDEȚI FILMAREA acelei părți de faleză, AICI:

Peste tot pe unde am fost erau campinguri foarte faine și pentru rulote. Așa că ideea de a face coasta Italiei într-o rulotă a încolțit și mai tare.
 
Cam atât pentru ziua a 3-a.

P.S. Mulțumesc soției Camelia că mi-a permis să folosesc o parte din pozele și filmările făcute cu telefonul ei.

Continuare în Ziua a 4-a.

Author: Stefan Mihai

https://calatorinmatrix.ro/despremine/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *