JURNAL DE BORD – VACANȚĂ ÎN ITALIA – Zilele 7- 8 – plajă la Capo Vaticano, revenire la Scogli di Riaci și final de vacanță

ZIUA 7 – 8.10.2019 – Plaja Oasi (Riaci) și plaja Grotticelle (Capo Vaticano)

Continuare din zilele 5 – 6

Ca să profităm de fiecare strop de soare, (frustrați de cele 2 zile ploioase), dimineața la 9 am fost pe plaja din Riaci (Oasi) … trenul către Ricadi (pentru Capo Vaticano) era la 12.30 așa că am avut timp de-o scaldă.

De data asta am filmat drumul de mașină către plajă și în timpul zilei.

Soarele apare în zona Riaci (Oasi) pe la 9.30 din ce-mi amintesc (în Octombrie). Marea era semi-agitată, însă aveam speranța că în Capo Vaticano, fiind vânturile altfel, să fie mai liniștit. Senzația era că plaja ne aparține, că e plaja noastră, privată și nimeni nu ne freca la melodie cu șezlongurile sau ceva. Mi se pare minunat.

Pace, liniște, chill …

Pe la 12 fugim către gară, prin La Scalea, un urcuș care ne-a scos sufletul. Am ajuns chiar bine și ne-am încadrat în timp. Am făcut cam 25-30 de minute de la plaja Oasi prin La Scalea, până la gară.

Toate bune și frumoase, știam „exact” pe unde să mergem … atât de „bine” știam și ne-am orientat după GPS că am vrut să ajungem chiar mai repede decât pe drumul pe care urcasem cu o zi înainte … așa că am rătăcit drumul și am ajuns să explorăm zone care poate nu am fi ajuns niciodată (partea dinspre Santa Maria) și am văzut cum arată resortul Eden de sus. În fața acestui resort, pe plajă ne-am petrecut restul zilei, însă când i-am rugat să ne lase să trecem prin curtea lor către plajă, nu au vrut (ei chiar au amenajat un fel de tunel din plasă care ține umbră) pe traseul de coborâre. Bulangi …

Așa că am pierdut vreo oră, rătăcind pe acele străduțe … frumoase de altfel, ca să ajungem la plajă. Trebuia să apară ceva care să ne diminueze măcar așa un pic, cheful.

Aici câtva filmări:

Am ajuns până la urmă la plaja Grotticelle (care este orientată către Vest). Aceasta se numește așa probabil, deoarece există niște mici găuri în stâncile de pe malul apei, una dintre ele am explorat-o și eu.

Plaja are porțiuni de nisip fin, ca la Mamaia (și culoarea la fel) mai ales în zona centrală. Către extreme, unde sunt stâncile, nisipul devine la fel de granulos ca în celelalte locuri ale zonei.

Noi am ales partea sudică a plajei (Playa Grotticelle) deoarece există acolo mai multe stânci și locuri de sărit, absolut senzaționale (vedeți AICI o filmare aeriană a zonei).

Apa e plină de peștișori de toate culorile și mărimile și ai senzația că faci baie într-un acvariu imens. Fundul apei se vedea cu ușurință și în zonele unde apa avea adâncimea de 6 m. Însă faptul că este așa de sărată, e mai greu să te scufunzi, trebuie să depui un efort mai mare.

Zona în care am fost era mult mai mare ca să fie explorată, mai ales către stâncile de mai la sud, însă timpul a fost limitat și nu am reușit să fac „decât” vreo 15 filmări prin apă, din toate unghiurile, sărituri, intrarea într-una din groticici, explorarea pietrelor din zonă, un adevărat paradis acvatic.

Ziua s-a încheiat cu un apus superb și am prins în sfârșit, la limită, momentul când intra soarele în apă. În fundal puteți vedea și vulcanul Stromboli (privit de data asta dintr-un alt unghi) și unul dintre colții de stâncă din Capo Vaticano.

Te atașezi ușor de astfel de locuri și am plecat cu o nostalgie înapoi către hotel, însă deoarece trenul il aveam pe la 21, am mai colindat un pic și pe timp de noapte, stațiunea, care din cauza vântului răcoros, era destul de pustie.
Am ajuns undeva aproape de far din nou, unde am găsit o gelaterie și am probat câteva înghețate cu specific local, la Bier Garten (o terasă cu un peisaj superb). Gustoase, însă cea cu bergamotă mi s-a părut prea acră.
Am fi vrut să mâncăm ceva cald, însă toate localurile cu peisaj cam erau închise, iar în cele de la șosea nu am vrut să intrăm.
ZIUA A 8-A – revenire la Scogli di Riaci și drumul spre casă
(9.10.2019)
 
Dimineața la 9 am fost pe plajă să profităm de ultimile ore însorite și să filmez în sfârșit în apă lângă această stâncă minunată despre care am vorbit pe larg în articolul de aici. Nu prea a fost soare, dar măcar nu mai bătea vântul și era perfect de baie.
Aici am văzut și primele meduze din Marea Mediterană , căci nici în Thassos nu am văzut, în Grecia. Mici și drăguțe, dar coloritul îmi zicea să nu le ating să văd dacă simt ceva, deși erau așa de frumoase și delicate și tentația era mare.
În partea dinspre larg a stâncii, apa ajunge cred și la 5-6 m adâncime. Cred că poate fi fantastic de sărit acolo, dar apa nu era prea calmă să pot face asta.
Cert este că doar la plaja Sunshine și Oasi din Riaci (Santa Domenica) ai putea petrece lejer câteva zile, explorând fără să simți nevoia de schimbare, locurile. Eu dacă m-aș întoarce aș mai explora zona către Tropea a plajei, unde am înțeles că există mi multe zone cu grote la mal.
Faptul că era înnorat m-a ajutat să mă desprind mai ușor de un loc unde nu știu dacă mă voi mai întoarce vreodată, dar care cu siguranță îmi va dăinui în memorie ca una dintre cele mai frumoase experiențe trăite vreodată (în ciuda arhonților …sâc). Drept pentru care am și simțit să scriu și să pozez atât.
Mi-am amintit ceva acum ca fapt divers. Un aspect ce făcea un contrast puternic cu locul. Peste tot am văzut oameni de culoare, în general, angajați în slujbe de sclaveți (măturători, oameni pe raioane, șamd) făcând treburile care la noi sunt făcute de țigani în general. Acolo nu am văzut un țigan, însă negrii țineau locul acestora. De asemenea pe plajă, în loc de țiganii cu porumb sau mai știu eu ce, erau negrii cu cearceafuri de plajă de vânzare sau cu ochelari, ceasuri sau am mai văzut un pakistanez care vindea tot felul de pietricele colorate pentru fetițele de pe plajă.  Am impresia că și în Thassos am văzut tot un negru care vindea chestii pe plajă. Nici acolo nu am văzut țigani. Nu știam ce lipsea și am realizat acum 🙂
Singurul eveniment notabil pe drumul de întoarcere a fost înghesuiala din autobuzul de la gara Lamezia Terme la aeroport. 1,5 Euro/persoană biletul și am mers ca Sardinele, deși nu ne aflam în Sardinia, ci în Calabria.
Cei care au gândit trenurile astea, și timpii de plecare pentru avioane le-au pus foarte bine, să aibă omul timp să-și facă check out-ul liniștit, să ajungă și la gara și la avion la timp. Noi aveam avionul la 15.00 sau 15.30 cred. Trenul pleca din Santa Domenica pe la 12.30 – 12.45 sau ceva și ajungea pe la 13.45 în Lamezia Terme, deci timp berechet pentru toate.
Biletele de autobuz se cumpără din gară direct. Însă era full full. Plin de români care își terminau concediu ca și noi, dar și o grămadă de alți români care reveneau pur și simplu, acasă câteva zile. Am așteptat cred, jumătate de oră să vină primul autobuz și apoi lumea s-a înghesuit speriată că nu mai ajunge la aeroport la timp. A fost o experiență la fel de solicitantă cu cea în care am mers pe jos în prima zi. La fel de tare am transpirat, căci era o căldură mare … și ne rodeam unghiile de ciudă, deoarece se anunțau niște zile perfecte, mult mai calde și lipsite de vânt decât am prins noi. Deci cum să fie mai frig la începutul lui Octombrie decât la mijlocul și sfârșitul lui Octombrie? Ciudesno rău de tot …
Nu cred că eram primii vizitatori în zonă și nu cred că acum descopereau apa caldă italienii. Cred că se știe că aceea este o oră de trafic maxim către aeroport, deoarece multe zboruri sunt pe la acea oră.
Deci cum să lași tu doar un autobuz la jumătate de oră la orele acelea, în sezon? Mai ales că o tură de autobuz se poate face în maxim 10 – 15 minute de la gara la aeroport și înapoi, căci este o singură stație, drumul fiind direct (asta cu tot cu îmbarcatul și debarcatul călătorilor). Deci un singur autobuz dacă ai, care să se rotească tot timpul și ai avea curse la fiecare 10 – 15 minute maxim. Dar nu, siesta e siesta. La ora aceea totul e chill, relax în Italia. Noaptea minții.
Îmi amintesc și acum de o adolescentă panicată că nu putea să urce în autobuz, iar familia ei se urcase deja, care aproape plângea. Am înțeles totuși că mai venea un alt autobuz în 10 – 15 minute, dar totuși … nu prea am văzut plăcuțe bilingve sau anunțuri bilingve. Nu prea știai exact cum merg lucrurile și era normal să fii un pic stingher și să dorești să stai lângă cei apropiați, mai ales dacă ești copil.
Deci m-am simțit un pic cam ca la naveta de la Plapcea de Sus, la Bâcleș în Mehedinți, nu în Italia în drum spre aeroport. Un pic mai mult respect pentru turiști, nu strică, că vorba aceea este Coasta Zeilor și e plin de turiști. Miserupism de Rommânica.
Așa că mai bine luați un taxi, dacă vă permite buzunarul.
Nu au mai fost alte incidente sau aventuri, drumul a curs lin, seara am rămas în București la părinții lui I, iar a doua zi am revenit cu bine acasă.
O vacanță de neuitat într-un loc pe care-l recomand tuturor cu drag. Este fabulos!

P.S. După câte ouă și brânză am mâncat și prea puține fibre, m-am ales cu o iritare colonică maximă și dureri aproape 5 zile, la revenire.

P.P.S. Mulțumesc soției Camelia că mi-a permis să folosesc o parte din pozele și filmările făcute cu telefonul ei.

Author: Stefan Mihai

https://calatorinmatrix.ro/despremine/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *